Grange este, fără îndoială, cel mai celebru vin al Australiei fiind expresia originală, cu cel mai mare impact, al Casei Penfolds. Strugurii Shiraz, copți, intens aromați, structurați, crează stilul unic australian, ce este recunoscut drept unul dintre cele mai consecvente din lume. Are nucleu negru opac, cu margini roșu închis. O explozie aromatică, soia, hoisin, reducție balsamică, înfășurată în jurul unui nucleu de kirsch și zmeură proaspătă. Pe palat este formidabil! O structură densă, continuă, nu este masiv, dar este totuși intens. Fructe negre, lemn dulce negru, budincă neagră, smochine, cardamom. Taninurile granulate se dezvolă și învelesc palatul, arome ascunse de stejar sub un tsunami de savori/ taninuri/ acid.
Soiuri: 96% Shiraz și 4% Cabernet Sauvignon. Blend multi-regional din sudul Australiei (Barossa Valley, McLaren Vale, Coonawarra și Magill Estate) Perioadă optimă de consum: Perioada în care îl puteți savura la cel mai înalt nivel este 2020-2060 Punctaje/ Premii: 100 p Robert Parker’s Wine Advocate, 99 p James Halliday, Premiul I Winestate’s World’s Greatest Shiraz and Syrah Challenge 2018
Istoria Grange-ului este o poveste modernă a imaginației, o bătălie împotriva dezacordurilor și salvare. Totul a început cu o excursie în Bordeaux, în 1949, când lui Max Schubert, primul winemaker al Casei Penfolds, i s-a înfiripat în minte ideea unui vin care să reziste cel puțin 20 de ani. Primul vintage experimental a fost în anul 1951, un vin ce promitea să fie semnătura Casei, dar nu înainte ca Grange să fie discreditat, iar Max Schubert să fie forțat să creeze vinul în secret.