Le Manoir a lansat o divizie de distribuție a vinurilor românești, în Franța

Le Manoir a lansat o divizie de distribuție a vinurilor românești, în Fanța, și pregătește deschiderea unui magazin în Paris

Compania românească Le Manoir, specializată în importul și comercializarea produselor gastronomice și băuturilor alcoolice fine, a lansat din această lună o divizie de distribuție de vinuri românești în Franța și pregătește deschiderea unui magazin de gastronomie fină la Paris.

Divizia de distribuție a fost lansată oficial pe 8 decembrie, într-un eveniment de o zi, care a avut loc la Ambasada Română de la Paris.

Sub numele “Ziua Descoperirii Vinurilor Românești”, Le Manoir a organizat o serie de activități, centrate în jurul cramelor românești și a soiurilor tradiționale de struguri, menite să aducă împreună producători și oenologi români, oameni de afaceri din lumea vinului, negocianți și personalități din industriile franceze de retail și HoReCa.

“Începând cu anul 2004, de când a fost fondată, societatea noastră promovează cultura și gastronomia franțuzească în România. Acum, 14 ani mai târziu, impresionați de evoluția cramelor autohtone, considerăm că avem premisele necesare să reprezentăm cu mândrie producătorii români, într-una dintre cele mai prestigioase țări producătoare de vinuri, din lume.”, declară Cristian Preotu, proprietar Le Manoir.

Printre cramele care au avut standuri de degustare în cadrul evenimentului organizat de către Le Manoir la Paris, se numără: Liliac, Petro Vaselo, Davino, Avincis, Gitana, Jelna, Pivnițele Theodorus, Villa Vinea, Gramma, SERVE, Casa Panciu, Rasova, Galicea Mare. Mai mult, oaspeții prezenți au putut testa produse gastronomice, artizanale românești, precum și o selecție de băuturi, cum sunt apa Aura, Țuica Pater, pălinca de prune Conțiu, pălinca Ilie Galben, sucurile de fructe “Ana are”.

Participanții au beneficiat de ateliere de degustare și au putut lua parte la o serie de evenimente conexe, desfășurate în cadrul aceluiași eveniment: conferința de descoperire a soiurilor românești, susținută de Iulia Scavo, câștigătoarea în 2018 a Trofeului Somelieriei, acordat de către Asociația Somelierilor din România (ASR), lansarea Ghidului de Vinuri Românești Gault & Millau 2019 și o degustare e produse gastronomice moderne românești, realizate de către chef Alexandru Dumitru, câștigător al premiului Terroir, pentru colaborarea cu producătorii locali, în cadrul Galei Gault & Millau, desfășurate în mai 2018, și chef al localului bucureștean Bistro Ateneu.

”În prima jumătate a anului 2019, vom deschide un magazin de gastronomie și vinuri românești. Spațiul va fi unul elegant, generos, situat central, în vecinătatea Turnului Eiffel și a Ambasadei Române la Paris. Preconizăm o investiție de 350.000 euro.”, afirmă Cristian Preotu.

Pentru noua divizie de distribuție de vinuri, Est, Est, Est, Le Manoir anticipează o cifră de afaceri de 600,000 Euro în primul an, urmărind să își creeze un portofoliu de aproximativ 50 de clienți corporate, până la finalul lui 2019.

Fondat de către Cristian și Maria Preotu, grupul românesc Le Manoir activează, încă din 2004, în industria gastronomiei și a produselor de nișă, sub următoarele branduri: divizia de importuri și vânzări business-to-business Le Manoir, magazinele Comtesse du Barry, restaurantele bucureștene Relais & Châteaux Le Bistrot Français, La Vinuri, Corto Maltese și Bistro Ateneu (unde Le Manoir este acționar).

Le Manoir a închis 2017 cu o cifră de afaceri de 5 milioane de Euro și estimează o creștere de 20% pentru anul în curs.